Gulistan, o fetita de zece ani, fratele ei mai mic, Firat, și mezina trăiesc fericiţi împreună cu părinţii lor la sf. anilor 90, în provincia Diyarbakır, situată în SE Turciei. Fericirea se transformă într-un coșmar în momentul în care părinţii copiilor sunt împuşcaţi chiar în faţa lor de un membru al fortelor securitatii statului. Traumatizaţi, Gulistan, Firat şi sora lor mai mică ajung să fie plasaţi în grija mătuşii lor, care dispare fara urmă, apoi fără bani, sunt aruncați în stradă de proprietarul clădirii. Dezorientați cutreieră străzile zi și noapte, obosiți, flămânzi… se împrietenesc cu alți copii ai străzii, cu Zelal și fratele ei, rămași și ei pe drumuri, după un atac asupra satului lor, împreună cu bunicul lor orb ce vindea pătrunjel, dar aceștia îi învață să supraviețuiască. Singurul loc de refugiu, singura “casă” fără proprietar, în care dorm noaptea, sub cerul liber, fiind zidurile, rămășițele unei biserici armenești despre care nu se mai știa mare lucru. Într-o zi, Gulistan este șocată să-l întâlnească pe asasinul parinților, previzibilă ar fi răzbunarea, dar mesajul regizorului e altul…, unul realist și nu unul umbrit de toate umilințele din lume.

Mrs Tugluk, who said the only solution was a political and democratic one, particularly lamented the fact that several children have been among the dead.”Children who had no part in the incidents and who were watching the events from the balcony or the park were massacred,” she said. (news BBC – 3 aprilie 2006)

“Aici, când vrei să începi o afacere, începi de la minus, în timp ce alţii încep de la zero“, declara omul de afaceri Hayri Yagmur. (3 ianuarie 2011)